DE CE TOCMAI EU?

Iubim foarte mult animalele. Şi avem multe, vă veţi convinge de acest lucru dacă vă veţi uita pe pagina noastră de Facebook, în albumul dedicat special lor, numit “Iubim animalele“.

Când am căutat un nou star pentru prezentarea huselor elastice, ne-am inspirat din cele mai iubite filme cehe. Ne amintim cu drag de şoricarul domnului Maier din faimosul serial Arabela sau de filmele artistice cu personajul Tomáš Holý şi şoricarul său, Brok. Între cele mai iubite animale de companie, şoricarul se află în TOP 10, aşa că am găsit unul potrivit pentru noi. Mai mult, dacă vă imaginaţi canapeaua cu picioare scurte, iar apoi priviţi picioarele şoricarului, veţi vedea că asocierea nu este tocmai o coincidenţă. Şi astfel a luat naştere povestea noastră. Pentru că şi şoricarului nostru îi place să stea întins pe canapea. În secret, bineînţeles! :-)


VI-L PREZENTĂM PE ROBIN REDFORD

Robin face parte dintr-o familie de cinci membri, pe care o conduce de fapt în secret. Este foarte încăpăţânat şi ascultă doar când vrea. Imediat ce stăpânul casei a ieşit, îşi ocupă locul în pat sau pe canapea. Însă canapeaua este marea sa iubire, la fel ca în cazul multor animale de companie.

Se părea că această iubire va rămâne neîmplinită. Limitată la clipe furate împreună, când familia nu era acasă, pentru ca imediat după sosirea celorlalţi membri să le rămână doar câteva atingeri trecătoare. O iubire sortită unei conştiinţe încărcate şi sub ameninţarea permanentă a pedepsei. Dar nimănui nu îi plac aceste poveşti dramatice.

Din fericire, povestea iubirii interzise are un final fericit. Husele elastice au făcut posibil ca cei doi să fie împreună. Familia nu se mai îngrijorează în ce priveşte curăţenia canapelei (nici când căţelul se aruncă în braţele canapelei venind direct din grădină sau când împarte cu aceasta ultima îmbucătură) şi cei doi pot fi împreună mai des. În sănătate şi în boală. La bine şi la rău. Pur şi simplu, întotdeauna. Husele elastice au protejat canapeau şi au îmbunătăţit atmosfera, iar toată lumea a avut un loc pe aceasta.

Şi pentru aceasta suntem aici. Pentru a acorda o şansă şi altor poveşti la un final fericit. Oricare ar fi povestea din casa dvs, noi vă vom ajuta să îi creaţi finalul fericit! Dacă încă nu aţi văzut filmul poveştii noastre, URMĂRIŢI-L :-)

 


Online catalogul

În noul catalog găsiți ponturi pentru sezonul de toamnă.

Idei pentru o casă mai primitoare

Autoarele noastre pregătesc pentru dumneavoastră un blog plin de articole interesante. Indiferent că sunteți în căutare de inspirație pentru desăvârșirea designului locuinței, de sfaturi practice în gospodărie, de rețete sau de instrucțiuni pentru crearea unor decorațiuni frumoase, le veți găsi aici pe toate.

Newsletter
Noutăți și promoții
în căsuța Dvs de e-mail

Aici găsiți detalii despre prelucrarea datelor personale.

Garanția cumpărăturilor sigure
Suntem un magazin certificat și respectăm regulile cumpărăturilor în siguranță.
1000 puncte
de livrare
și multe avantaje
pentru cumpărăturile Dvs